Într-o zi de iarnă expresia “alb ca neaua” a devenit realitate… Totul în cale era un vis, vis în care nu puteai deosebi cerul de pământ, iar fulgii de nea dansau prin aer făcând zeci de piruete.
O secundă a făcut ca acest vis cu ochii deschişi să se termine odată cu primirea unui bulgăre de zăpadă în exact în faţă urmat de altul în burtă. Mai bine ar fi aruncat cu o piatră, să nu se mai obosească să rotunjească ghilotinele alea numite de ei “bulgări”.
Din fericire gardianul a anunţat că putem intra în şcoală, aşa că m-am grăbit să intru înainte să fiu un om de zăpadă umblător.
Orele de curs treceau rapid. La un moment dat doamna noastră dirigintă a propus:
-Copii, aţi vrea să ieşim afară in curte să ne jucăm?
Bineînţeles că nimeni n-a fost împotriva ideii…cu exceptia mea. În acel moment colegele au încercat să mă convingă să ies şi eu, aşa că am acceptat.
Când în sfârşit ne-am aflat în curte, ce s-a întâmplat? Am fost aruncată de colo colo prin zăpadă, îngropată de vie, bulgărită, împinsă, ca doar aşa e iarna!
În final am intrat în clasă povestindu-le colegelor cum că n-a fost atât de rău, cu zambetul pe buze şi cu un gând în minte: “Mai vrem o dată!”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu